7 sfaturi ca să-ți alegi cărămida corectă pentru proiectul tău

Construcția unei case implică alegerea unor cărămizi din materiale de calitate, cu ajutorul cărora să ridici o zidărie care să se caracterizeze prin rezistență în timp, izolație termică și fonică bună.

Ce este cărămida

Cărămida este un material de construcție artificial, de formă prismatică, obținut dintr-un amestec de argilă, nisip și apă sau din alte materiale precum beton, zgură de furnal, etc., uscat la soare sau ars în cuptor. Cărămizile nearse poartă denumirea de chirpici.

Cărămida este un material de construcție folosit încă din cele mai vechi timpuri. Arta adevărată în producerea de cărămizi poate fi văzută în varietatea mare de texturi și tratamente ale suprafeței, aspecte care reprezintă o amprentă personală a fiecărui producător. Astăzi, se folosesc cărămizi structuri de rezistență, pentru ziduri interioare obișnuite, pentru decorarea unor suprafețe interioare sau exterioare, în pavaj și chiar în construcții de artă modernă. Nici un alt element de construcție nu oferă atâtea posibilități pentru realizarea unor efecte arhitecturale unice.

Cărămida este eficientă energetic în mod natural. Vara pereții de cărămidă se răcesc în timpul nopții și păstrează răcoarea de-a lungul zilei, în timp ce iarna expuși la soare se încălzesc, stochează căldura și o eliberează treptat în interior

1. Tipuri de cărămidă existente pe piață

În funcție de compoziția structurală avem:

  • Cărămizi pline, care sunt practic cărămizile clasice, care au o structură plină și se folosesc adesea la ridicarea pereților de rezistență.
  • Cărămizi cu goluri care au golurile dispuse vertical sau orizontal, prezintă un nivel ridicat de termoizolare și sunt folosite de regulă pentru pereții nestructurali. Aceste cărămizi împiedică răcirea rapidă a încăperilor iarna, asigurând un nivel superior de izolare termică și chiar fonică.

2. Se alege cărămida funcție de peretele construit

În funcție de densitatea aparentă în stare uscată există:

  • Cărămizi HD, high density, care sunt folosite pentru zidărie neprotejată, adică cărămida va fi aparentă, și protejată, iar pereții se tencuiesc.
  • Cărămizi LD, low density, care au o densitate aparentă în stare uscată, mai mică sau egală cu 1000 kg/mc, și sunt folosite numai pentru zidărie protejată.

Densitatea materialului implică greutatea pe metru cub și determină ușurința în manipulare și transport. Aici este vorba atât de transportul până la șantier și costurile aferente, dar se leagă și de manipularea în șantier și ușurința cu care se va construi zidăria, dacă aceasta va fi executată mai rapid și mai eficient.

În funcție de clasa materialului există:

  • Cărămizi clasa I, care sunt folosite la orice tip de construcție sau ziduri.
  • Cărămizi clasa II, care se folosesc doar pentru ziduri de compartimentare.

3. Rezistența la compresiune a cărămizilor

Când alegi cărămida trebuie să ții cont de tipul pereților la cere este folosită, mai precis la rolul pe care îl joacă în construcție și în stabilitatea acesteia:

  • Pereții structurali, cunoscuți și ca pereți portanți, susțin greutatea construcției și au ca rol să preia încărcările date de cutremure. Pentru astfel de pereți se va alege cărămida cu rezistență la compresiune de minim 7,5 N/mmp. Rezistența la compresiune măsoară comportamentul materialul la acțiunea forțelor mecanice care acționează asupra lui. Valorile mai mari, arată o rezistență la compresiune mai bună.
  • Pereții nestructurali, cunoscuți și ca pereți de compartimentare sau pereți despărțitori, nu fac parte din structura principală a casei, deci nu susțin greutatea construcției și pot fi dărâmați fără să afecteze integritatea structurii de rezistență. Cărămida aleasă va avea rezistență la compresie de minim 5 N/mmp.

4. Grosimea zidului implică alegerea cărămizii și confortul termic al casei

  • Pereții structurali au nevoie de grosimi minime de 25 la 30 cm, și chiar 37,5 cm, pentru a îndeplini cerințele de izolare termică.
  • Pereții nestructurali au grosimi cuprinse între 12,5 și 20 cm., cei de 15 cm se folosesc atunci când se face economie de spațiu, în timp ce pereții de 20 cm sau 25 cm se folosesc pentru o izolare superioară termică și fonică sau când sunt necesare instalații sanitare.
  • Grosimea zidurilor exterioare este în general de 30 cm, în funcție de zona în care se construiește casa, precum și dimensiunea construcției, iar zidurile cu grosimi de 37,5 cm sunt ideale pentru pereții exteriori ai casei din zonele climatice cu temperaturi mai joase.

Cu cât pereții sunt mai groși, cu atât izolează mai bine termic și fonic, însă niște ziduri supradimensionate, care depășesc condițiile climatice ale zonei de construcție, nu trebuie realizate reprezentând risipă de bani. Materialul izolator se va alege în concordanță cu grosimea zidăriei, tipul de cărămizi sau zona climatică în care se realizează construcția.

5. Izolarea fonică a casei

Izolația fonică este foarte importantă mai ales în cazul locuințelor personale:

  • Pereții structurali având grosimi de peste 20 cm asigură o izolație fonică satisfăcătoare.
  • Pereții subțiri de 12.5 cm se folosesc atunci când nu este nevoie de izolare fonică între încăperi.
  • Pereții de 15 cm grosime asigură o izolație fonică mai bună, dar nu perfectă.

6. Verifică eticheta de clasă de calitate

În funcție de cerințele de aspect și proprietățile fizice, există 3 clase de calitate a cărămizilor:

  • Clasa de calitate A reprezintă cărămizi de calitate superioară.
  • Clasa de calitate B este o calitate normală.
  • Clasa de calitate C este scăzută.

7. Așezarea cărămizilor

Cărămizile au în general aceleași dimensiuni și forme. Aceasta este cauza pentru care zidăriile au un aspect uniform al construcției. În funcție de dimensiuni există mai multe formate standard pentru cărămizi:

  • DF 240 x 115 x 52 mm
  • 2DF 240 x 115 x 113 mm
  • NF 240 x 115 x 71 mm
  • RF 240 x 115 x 61 mm
  • WF 210 x 100 x 50 mm
  • WDF 210 x 100 x 65 mm
  • LF 290 x   90 x 90 mm
  • LDF 290 x   90 x 52 mm
  • LDF 290 x 115 x 52 mm

Grosimea zidăriei depinde în mare măsură de modul în care se așază cărămizile. Cărămizile se așază pe lungime, iar la fiecare al doilea rând de la capătul zidului se așază câte o jumătate de cărămidă, astfel încât rosturile verticale să nu se suprapună. De multe ori cărămizile se așază în cruce, combinând zidăria cu cărămizi puse pe lungime un rând și următorul pe lățime.

Comentarii

Articole similare

Se încarcă articole similare...

Produse de comparat (/5)